Steaua a transferat un nou „Rădoi”!** Cum l-a impresionat pe Becali fundașul care marchează cât Bilașco

Steaua a transferat un nou
  • Publicat:
  • Actualizat:

Gigi Becali își freacă mâinile de bucurie că l-a luat pe
Valentin Iliev. În primul rând, e fericit că a adus gratis în
Ghencea unul dintre cei mai buni fundași din Liga I, care altfel ar
fi costat un milion de euro, iar apoi pentru că a aflat ce caracter
de luptător are jucătorul originar din Knezha, un orășel bulgăresc
aflat foarte aproape de granița cu România.

Pe lângă tatuajele cu tentă religioasă, Iliev l-a bucurat pe
Gigi Becali și dintr-un alt motiv. E genul de jucător care dă totul
pe teren pentru echipa la care joacă. Pițurcă îi povestea
patronului stelist că fotbalistul bulgar evolua pentru Craiova
chiar și când avea probleme medicale. De multe ori în acest sezon a
avut probleme cu spatele și își făcea injecții în coloană numai ca
să fie prezent pe teren și să-și ajute echipa. „Asta îmi amintește
de finul Rădoi”, a remarcat Becali.

Lider
la echipele la care a jucat

Iliev e regretat de fanii olteni. Iar atitudinea sa de luptător
pe care a arătat-o și la Craiova nu e deloc întâmplătoare. Iliev
era iubit și la ȚSKA Sofia, acolo unde a fost, timp de șase luni,
căpitanul echipei, până în momentul în care s-a bătut cu
portughezul Jose Emilio Furtado, în 2007. După acest incident,
lusitanul a fost dat afară, în timp ce bulgarului i-a fost luată
banderola. Chiar și la Universitatea Craiova a fost liderul echipei
pe teren atunci când Florin Costea s-a accidentat grav.

Deși e
fundaș, bulgarul înscrie cât Bilașco

Deși e fundaș central, bulgarul transferat de Steaua a marcat
deja șase goluri în Liga I de când a ajuns la Craiova. Trei are
numai în acest sezon, adică exact cât a reușit atacantul Bilașco de
când e la Steaua. Iar coincidențele nu se opresc aici. Prima
reușită a bulgarului în actualul campionat a fost tocmai împotriva
Stelei, când a reluat cu capul de lângă, culmea, Geraldo, cel cu
care va face, cel mai probabil, cuplul de fundași centrali la
formația din Ghencea!

„Cine o să stea cu Iliev în cameră la Steaua, o să fie
ca în biserică. Aduce cu el toate crucile și icoanele
posibile”,
Eugen Trică, mijlocaș Chiajna

Pițurcă: „Du-te la
Steaua, dacă vrei titular în națională!”

Gigi Becali a dezvăluit că, pe lângă Trică, „Eugen are cel mai
mare merit în aducerea lui Iliev în Ghencea”, și Pițurcă l-a
sfătuit pe bulgar să aleagă Steaua. „Piți i-a zis: «Tată, dacă vrei
să ajungi titular în naționala Bulgariei, semnează cu Steaua.
Becali nu se compară cu Mititelu, își plătește tot timpul
jucătorii, chiar dacă mai vorbește și aiurea»”, a spus Gigi.

2
titluri de campion al Bulgariei are Iliev cu ȚSKA
Sofia

1
Cupă a Bulgariei a câștigat Iliev în 2006, tot cu ȚSKA
Sofia

20
de selecții la echipa națională a strâns până acum
Iliev

Tatăl lui Valentin Iliev a fost portar al echipei ȚSKA
Sofia și al naționalei bulgare

Bölöni l-a dorit pe Iliev acum la Lens, iar acum doi ani
l-a vrut și pe Rădoi la Standard

A
marcat pe „Anfield” ca și Tănase

Acum Steaua are în lot doi fotbaliști care au reușit să înscrie
pe „Anfield”. Tănase a marcat pentru roș-albaștri în partida din
toamna trecută cu Liverpool, iar Iliev (în negru) în 2005, când a
reușit golul victoriei istorice asupra lui Liverpool din al treilea
tur de calificare în Champions League. Totuși, ȚSKA nu a reușit să
intre în grupe, „cormoranii” învingând cu 3-1 la Sofia.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Rămâi pe loc fără PERMIS. Legea nouă care intră în vigoare în România
Rămâi pe loc fără PERMIS. Legea nouă care intră în vigoare în România
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele ecologiștilor
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele…
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×